Home » D:News » Ce s-a întâmplat cu naturalistul care s-a lăsat înghiţit de viu de un anaconda? (VIDEO)

Ce s-a întâmplat cu naturalistul care s-a lăsat înghiţit de viu de un anaconda? (VIDEO)

Ce s-a întâmplat cu naturalistul care s-a lăsat înghiţit de viu de un anaconda? (VIDEO)
Publicat: 08.12.2014
Apărător al pădurii amazoniene, Paul Rosolie voia să atragă atenţia opiniei publice pentru a denunţa distrugerea zonelor verzi din America de Sud, lăsându-se înghiţit de viu de un anaconda, într-un documentar şocant, "Eaten Alive", ce a fost difuzat duminică pe Discovery Channel.

Realizatorul de documentare despre natură Paul Rosolie, care a dorit să se lase înghiţit de viu de un anaconda, nu a avut în cele din urmă forţa necesară pentru a duce acest experiment până la capăt, în emisiunea „Eaten Alive”, produsă de Discovery Channel, informează huffingtontpost.fr.

Sperând să atragă în faţa micilor ecrane un număr cât mai mare de telespectatori, postul de televiziune american a promovat intens acest documentar, prin difuzarea multor clipuri publicitare şi a unui număr mare de interviuri ale naturalistului.

Acesta a declanşat însă şi un val uriaş de critici, mai ales din partea PETA şi a militanţilor ecologişti, care au considerat că acea „cascadorie” a lui Paul Rosolie reprezintă „un abuz de cea mai joasă speţă comis asupra unui animal”, care „a avut de suferit din cauza unor cote de audienţă”.

Militanţii ecologişti pot să răsufle uşuraţi: aşa cum au descoperit telespectatorii, duminică, documentarul a durat două ore, însă experimentul în sine s-a încheiat într-un timp extrem de scurt.

Cât a fost prezent pe platourile televiziunii americane, Paul Rosolie nu a explicat niciodată felul în care şi-a regăsit libertatea după întâlnirea lui specială cu acel anaconda, pentru a nu-i dezamăgi pe telespectatorii postului Discovery, care aşteptau cu nerăbdare acele imagini şocante.

Cea mai mare parte a emisiunii îl prezintă pe Paul Rosolie şi pe echipa lui în căutarea unui şarpe. Primul pe care l-au găsit era uriaş, cu o lungime de peste 7,5 metri şi o greutate de 135 de kilograme. Din cauza acestor dimensiuni, şarpele nu a putut fi capturat. În cele din urmă, naturalistul a decis să facă acest experiment pe o femelă de anaconda care avea o lungime de şase metri.

Şarpele a încercat într-o primă etapă să fugă, dar, după ce a fost provocat de mai multe ori de Paul Rosolie – care a purtat un costum de protecţie special creat, acoperit cu sânge de porc -, a sfârşit prin a muşca „momeala” şi s-a înfăşurat în jurul naturalistului american.

Întrucât aceşti prădători, consideraţi cei mai mari şerpi din lume, îşi sufocă prada înainte de a o înghiţi, Paul Rosolie a fost foarte repede imobilizat, apoi a observat că nu-şi mai simte braţele şi a intrat în panică atunci când a avut impresia că acestea erau pe punctul de a fi fracturate.

În cele din urmă, şarpele abia a avut timp să îşi deschidă fălcile pentru a înghiţi casca de protecţie a naturalistului, însă acesta a solicitat imediat intervenţia echipei sale pentru a fi eliberat din strânsoarea animalului.

„I-am simţit maxilarul pe cap, sângele nu-mi mai circula prin mâini, oasele mi se îndoiau, a trebuit să ies!”, a declarat Rosolie la finalul emisiunii.

Şarpele a fost eliberat în natură şi a ieşit cu bine din această aventură, spre deosebire de imaginea postului Discovery, afirmă jurnaliştii de la huffingtonpost.fr.

Paul Rosolie, supranumit „Indiana Jones al Amazonului”, este un naturalist specializat în fauna amazoniană. Potrivit biografiei publicate pe site-ul său, naturalistul are experienţă şi în ceea ce priveşte fauna din alte regiuni ale Globului, precum India, Indonezia, Brazilia şi Peru.

El spune că din cauza acestei emisiuni a primit numeroase ameninţări cu moartea. A preferat însă să insiste asupra obiectivului său, acela de a şoca, pentru a sensibiliza un număr cât mai mare de oameni, informează AFP.

„Făcând o emisiune mai populară, mai interesantă şi în acelaşi timp care are sens, veţi lărgi orizonturile oamenilor, iar aceştia vor iubi Amazonia”, a spus el.

Paul Rosolie a subliniat faptul că o strângere de fonduri pentru protejarea Amazoniei va fi organizată în asociere cu această emisiune TV, care, după părerea lui, a permis realizarea unui prim studiu despre anaconda, în habitatul său natural.

Paul Rosolie, originar din statul american New Jersey, a ajuns pentru prima dată în jungla amazoniană din Peru la vârsta de 18 ani. El spune că sprijină programele de conservare şi protejare a naturii şi că nu este „un complice” al unui post TV care doreşte să crească audienţa emisiunilor sale.

Postul Discovery are o audienţă de cel puţin 3 milioane de telespectatori în Statele Unite şi de mai multe milioane de telespectatori pe plan mondial.

Emisiunea „Eaten Alive” a fost difuzată duminică seară în Statele Unite şi va fi apoi difuzată pe 10 decembrie în Finlanda, Danemarca, Ungaria, Polonia şi Suedia, pe 12 decembrie în Australia, Noua Zeelandă şi Marea Britanie, înainte de a fi programată şi în alte ţări, precum China şi India.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?
Test de cultură generală. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?
Obiecte cosmice ciudate le dau mari bătăi de cap astronomilor! Dar ce ar putea fi?
Obiecte cosmice ciudate le dau mari bătăi de cap astronomilor! Dar ce ar putea fi?
Cursa pentru Inteligența Artificială se joacă între SUA și China, iar Europa rămâne în urmă
Cursa pentru Inteligența Artificială se joacă între SUA și China, iar Europa rămâne în urmă
De ce este Groenlanda atât de atractivă pentru Donald Trump și cât de importantă este cu adevărat din punct de vedere economic?
De ce este Groenlanda atât de atractivă pentru Donald Trump și cât de importantă este cu adevărat din punct de vedere ...
Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza
Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza
LinkedIn, acuzată că a încălcat confidenţialitatea utilizatorilor pentru a antrena modele AI
LinkedIn, acuzată că a încălcat confidenţialitatea utilizatorilor pentru a antrena modele AI
Câți dintre tinerii din România s-ar muta într-o altă ţară?
Câți dintre tinerii din România s-ar muta într-o altă ţară?
Risc de coliziune între cel mai mare aisberg din lume și o insulă britanică
Risc de coliziune între cel mai mare aisberg din lume și o insulă britanică
Apa minerală carbogazoasă poate ajuta la slăbit, susțin cercetătorii din Japonia
Apa minerală carbogazoasă poate ajuta la slăbit, susțin cercetătorii din Japonia
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Cea mai nouă metodă prin care autoritățile vor să încurajeze renunțarea la fumat
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Arheologii au scos la lumină noi indicii despre Templul Mortuar al Reginei Hatșepsut
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Astronomii au descoperit sute de găuri negre „ascunse” în Univers. Câte alte miliarde ar mai putea exista?
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Vești proaste pentru călătoriile interstelare! Navele spațiale ar putea pierde contactul cu Pământul
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Mega-evenimentul care ar fi reumplut Marea Mediterană în urmă cu 5 milioane de ani
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
Cele mai frecvente greșeli în timpul examenelor de matematică și cum să le eviți (P)
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
De unde provin piesele din mozaicul lui Alexandru cel Mare? Iată ce arată cele mai noi analize!
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
102 ani mai târziu, Nosferatu de atunci și Nosferatu de acum
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai mult întunericul este chiar în spatele tău”
Robert Eggers, regizorul filmului Nosferatu. „Cu cât încerci mai mult să te îndepărtezi de întuneric, cu atât mai ...